Hollwood-ul si relatiile interrasiale

Ieri, am discutat despre cum prezinta Hollywood-ul persoanele cu dizabilitati. In aceasta postare, as vrea sa vorbesc despre un subiect pe care producatorii americani inca il considera, in ciuda faptului ca traim in secolul al XXI-lea: relatiile interrasiale.

Ganditi-va cand a fost ultima data cand ati vazut un barbat negru cu o femeie alba intr-un film mainstream? OK, acum eliminati fiecare motiv in care folosesc acest lucru ca lectie contra rasismului. Am eliminat „Ghici cine vine la cina”, „Jungle Fever”, „Save the Last Dance”, „Far From Heaven” si orice adaptare a operei „Othello”.

Cu alte cuvinte, ganditi-va la filme in care relatia este tratata ca orice lucru normal, de zi cu zi – sa tinem cont de faptul ca in viata reala, o casatorie din sapte in SUA sunt intre membri din rase diferite. Mia si Marsellus Wallace in „Pulp Fiction”? De fapt, cuplul acela nu a aparut nicio secunda impreuna pe marele ecran. Va zic eu doua: „Rachel Getting Married” si „Love Actually”.

Acum, ganditi-va la ultima data cand ati vazut un tip alb cu o femeie de culoare (din nou, in care povestea sa nu aiba o morala). Lista este mai lunga, chiar surprinzator mai lunga: „Bodyguard”, „007: Sa nu mori azi”, „The Score”, „Boiler Room”, „Misiune imposibila II”, „Austin Powers in Goldmember”, „Avatar” (intr-un fel), „Star Trek” si cam fiecare film in care a jucat Halle Berry.

Deci, care e treaba? Nu e doar imaginatia noastra. Chestia aceea conform careia „publicul nu vrea sa vada barbati de culoare luandu-ne femeile albe” este atat de impregnanta in mintea producatorilor, incat Will Smith a declarat ca actrita Cameron Diaz a pierdut rolul din „Hitch” pentru ca producatorii erau ingrijorati ca publicul sa nu se simta ofensat daca vor vedea un barbat negru si o femei alba fiind intimi. Asa ca Eva Mendes, de origine cubanezo-americana, a fost distribuita, in loc. Hollywood-ul s-a decis ca Mendes este un compromis bun in problema barbat negru/femeie alba, primind astfel de roluri iar si iar.

Problema dateaza tocmai din „Nasterea unei natiuni” din 1915. Astazi, se cam rade de cat de rasista putea lumea sa fie, dar a fost primul film difuzat la Casa Alba, de catre presedintele Woodrow Wilson. Pana prin anii 1960, a fost considerat unul dintre cele mai bune filme americane – asta in conditiile in care a doua parte este practic un film slasher in care „sclavii renegati” (de fapt, barbati albi vopsiti cu negru pe fata) joaca rolul lui Jason Voorhees, iar dragutele fete albe … joaca rolul dragutel fete albe din orice film horror. Are chiar si standardul „Intoarce-te, e chiar in spatele tau!”, iar o femeie se arunca de pe o stanca, preferand sa moara, decat sa fie atacata de un barbat negru. Filmul lui D.W. Griffith a fost un adevarat succes pentru ca stiut cum sa sperie publicul alb. In perioada de azi, in care incercam sa fim „politic corecti”, Hollywood-ul incearca sa evite astfel de momente … insa, cu totul.

Crezi ca exagerez? Atunci, cum explicati „Dosarul Pelican”? In carte, tipul si tipa au o relatie sexuala; in filmul cu Denzel Washington si Julia Roberts, se imbratiseaza – petrec o noapte intreaga singuri in cabina, si tot ce fac este sa se imbratiseze.